Autobuz, transportul în public

Ah, subiectul meu preferat. Autobusele. Am pierdut numărătoarea anilor de când merg cu ele, dar de fiecare dată e ceva special. Mă trezesc plin de viață și nerăbdare știind că urmează să merg cu autobusul! E ceva ce aștept încă de seară. Sigur că nu vorbesc serios.

Diminețile sunt cele mai frumoase. Iarna, pe ger, autobusele sunt ude pe interior, scaunele reci și barele imposibil de ținut. Ca să ne trezească cum secuvine, deseori se mai uită ușile deschise, o așa briză nu simți nici la mare! Iarna ca iarna, dar toamna, când sunt ploile acelea minunate, de nu ai ieși din casă, autobusele sunt ca și decapotabilele. Picura în ele mai tare ca afară, dar ne place, stăm cu umbrela.

Vara nu ne putem plânge, decât de controlorii care vin din stație în stație și ne rup biletele în două. Să-i văd pe ei cum le compostează, ca pe multe autobuse încă trebuie găurite. În rest sunt curate, dacă urci la prima stație și dimineața.

Ce e mai bun decât o respirație ce miroase a ceapă și pateu, când tu nu ai mâncat nimic și nici nu te simți bine. Și cum stă treaba cu bătrânii ce se târăsc la intrare și cum ajung sus se împing de parcă sunt în tinerețe la coadă la carne, doar ca să prindă un amărât de loc. Preferații mei sunt cei care se mai prind la uși, ah.. urlete și țipete. Când e plin, e plin, dar mai apare câte un Rambo ce crede că poate îndoi ușa.

Autobusele sunt o experiență de evitat, dar de dorit. Deși sunt utile, abonamentele tot mai scumpe și numărul pe care trebuie să îl iei pleacă fix când ajungi tu în stație, trebuie să ții minte că se poate și mai rău. La noi se mai modernizează, mă simt ca în viitor cu atâtea ecrane pe-acolo, e drăguț, dar nu ajung acele câteva bucăți.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *